“Cum voi răsplăti lui Dumnezeu, pentru că alege pe cele mai de jos ale lumii spre slujba Sa? Omul nu este în stare să găsească o operă care ar putea exprima, măcar parțial, întreaga sa iubire și recunoștință pentru tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru el”.

Această recunoștință pentru darul preoției a avut o influență foarte mare asupra întregii vieți a Părintelui Ignațiu Klopotowski. L-a determinat să devină protectorul săracilor, apostolul cuvântului tipărit, iar spre sfârșitul vieții, Fondatorul Congregației Surorilor Maicii Domnului Lauretane.

FLACĂRA LUI DUMNEZEU

FERICITUL PR. IGNAȚIU KLOPOTOWSKI

La 20 iulie 1866, în regiunea poloneză numită “Podlasie”, într-o mică localitate de peste râul Bug, Korzezniowka, parohia Drohiczyn, s-a născut Ignațiu, primul copil al soților Ioan Klopotowski și Izabela Dobrowolska. Acest eveniment este înregistrat în matricola nașterilor la numărul 16.

Imediat după botezul fiului, familia Klopotowski s-a mutat în Putkowice, o moștenire de familie al Izabelei.

Părinele Klopotowski amintește deseori anii copilăriei în revista redactată de el “Vocea Preotului”: “Tatăl meu nu era un om învățat, dar era foarte religios. Îi plăcea să povestească diverse întâmplări din trecut. Eu îl ascultam cu mare uimire”.

Aceste “diverse întâmplări din trecut” care incitau imaginația copilului, erau, cu siguranță, întâmplări din istoria Poloniei, viețile sfinților și interesante povestiri biblice.

Educat în acest spirit, la vârsta de 11 ani, Ignațiu începe formarea gimnazială la Gimnaziul din Siedlce.

În 5 iulie, 1891 este hirotonit preot în Catedrala din Lublin.

“Înainte de a începe Jertfa Liturgică mă închin, și ațintindu-mi ochii spre altar, aduc laudă și mulțumire Celui care petrece aici, atât de aproape de mine. Pentru mine, El s-a făcut prizonierul meu. O, Prizonierule! Iubirea Ta Te-a legat și eu mă închid aici împreună cu Tine și Îți ofer inima mea, ca ea să fie mereu sclava legii Tale”.

După hirotonire, îndeplinește cu mult zel obligațiile sacerdotale. Ieșind în întâmpinarea oamenilor, observă nu doar sărăcia materială, ci și pe cea spirituală. Aceste realități îl marchează profund.

“Nu am putut să privesc liniștit aceste creaturi nevinovate, care din primii ani de viață sunt destinate sărăciei și mizeriei. Deseori, întâlneam copiii orfani cerșind prin oraș pentru mamele lor, văduve. Alteori, întâlneam femei cu trei sau cinci copii mici, care nu aveau nici un venit pentru a supraviețui. Nu este ușor, după cum se pare, să oferi un loc de muncă celui care nu are serviciu, să-i hrănești pe cei înfometați, să-i îmbraci pe cei goi, să-i educi pe orfani”.

În Lublin deschide un adăpost unde, în schimbul muncii, oferă celor nevoiași cazare și întreținere, iar mai apoi, chiar și salarii. Adăpostul cuprindea ateliere de tâmplărie, orfelinat pentru copii, bibliotecă, brutărie, adăpost de noapte pentru servitorii care în cursul zilei erau angajați la familii bogate, ospiciu pentru femei și bărbați.

“Iată acești doi bătrâni. Unul este paralizat și nu poate vorbi, celălalt cu handicap psihic din naștere. Nu sunt în stare nici măcar să întindă mâna pentru a cerși ajutor. Deoarece spitalul pentru bolnavii în stare cronică nu i-a primit, au fost abandonați în voia sorții. Acest bolnav paralizat ar fi murit de foame, dacă nu ar fi fost observat într-un colț de coridor. Nu știm nimic despre el, cum îl cheamă, de unde este, de ce confesiune este, într-un cuvânt, se află printre ai săi total străin. Văzând această mizerie în care trăiau, nu am putut rămâne indiferent. I-am dus la ospiciu așa cum i-am găsit.

Au, în sfârșit, un acoperiș deasupra capului, mâncare și îmbrăcăminte. Sunt nespus de fericiți, că pot să-și petreacă aici tot restul vieții.”

Despre activitatea părintelui Klopotowski pe proprietatea domnilor Kliniewski, autoritățile sovietice raportează:

“În orfelinatul din Zaglobie, în ciuda condițiilor pe care le-am impus domnilor Kliniewski, au fost găsiți 47 de copii în vârstă de peste șase ani. În orfelinat au pus bănci, o tablă, iar învățătoarea Godlewska îi învață pe copii să scrie și să citească în limba poloneză, matematică și religie”.

În timpul primului război mondial, părintele Klopotowski le susține în activitate pe Surorile de Caritate ale Sf. Vincențiu de Paul, administrează orfelinatul din Oryszewie, organizează mese gratuite și se ocupă de săraci.

“E foarte grea viața de orfan, dar de o sută de ori este el mai fericit decât protectorul lui. O, ce mare durere este să privești sărăcia și să nu fii în stare să ajuți! Ce poți face, când ai dat deja ultimul bănuț, iar orfanii cer de mâncare? Ce poți face?

În operele mele caritative pentru săracii de care, în calitate de preot, aveam obligația să mă apropiu, m-a ajutat o persoană, invizibilă cu ochii omenești, dar pentru mine foarte importantă. Prin Ea, Dumnezeu mi-a spus că trebuie neapărat să ridic femeile decăzute moral pe care oamenii le disprețuiesc și le alungă de la sine, ca pe niște deșeuri ale societății. Prin aceasta, m-am gândit, mă voi revanșa lui Dumnezeu pentru că m-a ales pe mine, nevrednicul, și m-a consacrat preot pentru societatea noastră. Am văzut în fața mea un imens domeniu de activitate neocupat încă de nimeni. Aceasta este o activitate cu adevărat sacerdotală. Isus a venit pe pământ pentru păcătoși, prin urmare, păcătoșilor, și încă celor mai mari păcătoși, trebuie să se dăruiască preoții, vicarii lui Isus Cristos. O, cât de mult mi-aș dori să pot aduce pe proprii umeri la adăpostul Sfântului Anton pe toate desfrânatele orașului nostru și să le apăr de păcat! Dumnezeu mă va ajuta și în aceasta”.

Observând la tot pasul mizeria atât materială cât și cea spirituală, Pr. Ignațiu începe să înțeleagă că, pentru a-i ajuta pe oameni să se ridice din mizeria existenței umane, trebuie mai întâi să-i formezi, să le arăți valorile pe care trebuie să le urmeze în viață. Astfel începe apostolatul, prin cuvântul tipărit.

“În fiecare casă poloneză ar trebui să se găsească abecedarul, catehismul și o revistă poloneză care să ne arate drumul pe care să-l urmăm în aceste timpuri grele. Noi avem, acum, nevoie de iluminare în spiritul lui Dumnezeu”.

Începe activitatea editorială prin redactarea broșurilor. În mâinile cititorilor ajung scrieri care tratează teme spirituale: “Despre primirea deasă a Sfintei Împărtășanii”, “Despre ascultarea zilnică a Sfintei Liturghii”, “Calea Crucii”, “Roagă-te pentru sufletele morților”. În același timp tipărește “Carte de rugăciuni zilnice și pentru sărbători”, dar și sfaturi pentru credincioși “Cum se spune rozariu”, “Așa să te pregătești pentru Prima Împărtășanie”, “Spovada care sfințește”. Prin scrierile sale vrea să ajungă la toate clasele sociale: intelectuali, agricultori, tâmplari, servitori, la copii și tineri, la preoți. Gândindu-se la toți aceștia, editează mai multe reviste: “Polonezul catolic”, “Sămânța”, “Servitoarea cea bună”, “Rozariul viu”, “Îngerul păzitor”, “Vocea preotului”.

“Mă voi strădui să redactez astfel aceste publicații, pentru ca ele să poată fi citite de toți cei care au fost total neglijați până acum de către scriitori. Mă refer aici, în primul rând, la clasa muncitoare: servitori, agricultori, tâmplari. Doresc ca prin aceste publicații, voi înșivă să semănați între voi iubirea frățească și iubirea de Dumnezeu, pentru ca toți împreună să devenim un lanț puternic și de neînvins în munca pentru binele Bisericii și a Patriei noastre iubite”.

În aceste publicații abordează teme dureroase pentru el, cum ar fi: desprinderea mariaviților de Biserica Catolică care au format în Polonia o biserică aparte, principalele cauze ale decăderii morale, extinderea liberalismului moral, analfabetismul, alcoolismul.

Convins de necesitatea extinderii apostolatului prin cuvântul tipărit pe care tocmai îl începuse, părăsește iubitul Lublin și pleacă in Varșovia.

“Am lăsat la Lublin 17 ani de preoție. Cea mai frumoasă perioadă din viața mea. În schimbul acestor ani iau cu mine, ca amintire, crucea grea a nenumăratelor suferințe pe care le-am experimentat la Lublin. Îmi este foarte prețioasă această cruce. La picioarele ei am învățat că numai Dumnezeu este bun și oamenii care îndeplinesc voința Lui. Nu sunt nevinovat. Văzând sărăcia materială și spirituală, am vrut să fac pentru Lublin prea multe. N-am ținut cont de nici un obstacol care se ivea pe neașteptate. Cele mai dureroase obstacole au fost cele provocate de prieteni. Mi-au lăsat în suflet o durere amară, o suferință pe care numai inima mea o știe. Dar, totuși, iubirea mea pentru Lublin nu s-a micșorat, dimpotrivă, sper că această iubire mă va aduce cândva înapoi la Lublin”.

Fără să neglijeze activitățile caritative, Părintele Klopotowski se dedică apostolatului prin cuvântul tipărit. Nu i-a fost ușor. El amintește: “Deoarece locuiam în parohia Radziwilowie, departe de Varșovia și de redacție, deseori dormeam în baia întunecoasă a redacției, iar în loc de prânz, mâncam o bucată de pâine de 10 ruble.”

Oboseala și epuizarea nu-l descurajează. Rugăciunea la picioarele Mântuitorului și recunoștința pentru darul preoției îi dau putere.

“Iubirea nemărginită a lui Dumnezeu trezește în mine sentimente de recunoștință. Cum pot să mă revanșez față de Dumnezeu pentru tot binele pe care-l revarsă asupra mea prin Preasfântul Sacrament? Sfântul Sacrament este el, însuși, un act de mulțumire, deci îi ofer Tatălui Ceresc această Ostie Imaculată, care îi este mai plăcută decât jertfa lui Abel, Avraam și Melchizedec. În ochii lui Dumnezeu acest “schimb” tainic are o valoare atât de mare, încât prin el pot plăti toată datoria mea de recunoștință”.

În activitatea sa are nevoie de ajutorul unor persoane care, la fel ca și el, să se angajeze în a-i ajuta pe cei nevoiași. În gândul lui ia naștere o nouă idee: ideea de a înființa o Congregație.

“Dorim să formăm o ceată de apostoli ai presei, care, angajându-se în acest sfânt apostolat de conștientizare prin mijloacele mass-media, să contribuie la răspândirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ.

Putem admite, că această umilă inițiativă, născută din dorința de a sluji Bisericii, va fi însoțită de binecuvântarea lui Dumnezeu. Iar, dacă presa catolică se va extinde și va pătrunde, ca un misionar silențios, acolo unde preotul nu va avea acces, sau în acele centre unde învățătura lui Cristos nu este cunoscută, o cărămidă în acest edificiu al vieții creștine va fi pusă de Surorile Lauretane, discipolele presei catolice”.

În 31 iulie 1920, Părintele Klopotowski sfințește vălurile călugărești pentru primele surori și le binecuvintează la începutul acestui nou drum pe care au intrat. Astfel a luat ființă Congregația Surorilor Maicii Domnului Lauretane, care va fi patronată de Slujitoarea și Mama Cuvântului Întrupat, Maria.

Părintele Klopotowski se dedică, cu toată inima, operei iubite, întemeiate de el care este Congregația Surorilor Lauretane. Pentru ele amenajează o tipografie.

“Surorile au deja propria tipografie. Nu peste mult, o ceată întreagă de colaboratoare conștiincioase se vor dedica operei de renaștere și întărire a presei catolice. Surorile vor fi înflăcărate de iubirea față de Dumnezeu și vor îndrăgi apostolatul prin cuvântul tipărit. Sfântul Iosif, protectorul Cuvântului lui Dumnezeu în Nazaret, va fi și protectorul apostolatului nostru prin mijloacele mass-media.”

Le-a format pe Surori prin conferințe și scrisori, dar mai ales prin exemplul propriei vieți.

“Întreaga noastră viață trebuie să fie îndreptată spre Dumnezeu și Dumnezeu trebuie să fie unicul nostru scop.”

„Sora călugăriță este precum lampa de veghe din biserică care arată oamenilor unde se află Preasfântul Sacrament. Soră, vizitează cât mai des preasfântul Sacrament! Fără rugăciune nu vei vedea niciodată roadele activității tale. Mai devreme sau mai târziu te vei convinge că, pe pământ nu-ți rămâne nimic altceva, decât să te rogi și să suferi, să te rogi și să ierți, să te rogi și să iubești.”

„Transformă toate suferințele tale într-un imn de iubire și glorie. Apoi, oferindu-te pe tine însuți vei participa la preoția lui Cristos”.

„Ia în mâinile tale potirul altarului, revarsă în el lacrimile și sângele tău. Adevărat îți spun, jertfa ta, unită cu Jertfa Mântuitorului va fi cea mai desăvâșită rugăciune. Jertfă pentru Jertfă: Dumnezeu care se consacră pentru oameni, merită ca oamenii să se consacreze Lui.”

„Sora lauretană, în calitate de fiică a Sfintei Fecioare, trebuie să se preocupe în mod deosebit de frumusețea și sfințenia vieții. Disciplina Surorilor Lauretane va fi îndeplinirea conștiincioasă a obligațiilor zilnice.”

„Soră, spune dimineața cu credință “Cred într-unul Dumnezeu” și apoi du-te la obligațiile zilnice pentru a muri pentru sine și a trăi pentru Cristos. Cea mai mare grijă a mea sunteți voi, Surori, ca să fiți sfinte”.

Multitudinea obligațiilor epuizează forțele fizice ale Părintelui Ignațiu. Inima îl supără tot mai des. Prevăzând parcă moartea sa, se adresează surorilor:

“În sărbătoarea Ridicării la cer a Sfintei Fecioare am fost la Czestochowa. Am celebrat pentru voi Sfânta Liturghie în fața icoanei miraculoase. M-am rugat pentru fiecare soră în parte și pe fiecare dintre voi v-am încredințat Sfintei Fecioare.

Veți avea mulți protectori, confesori, îndrumători spirituali, dar nu uitați că Părintele vostru sunt eu. Nu vă îngrijorați când voi muri, deoarece atunci îl voi implora pe Dumnezeu pentru voi, din cer mă voi ocupa mai mult de voi. Sunt Părintele vostru și voi rămâne pentru totdeauna Părintele vostru. Dacă va fi între voi ascultare și iubire, umilință și tăcere, atunci nimic nu vă va putea face nici un rău, nici întreg iadul nu vă va putea face rău. Fiți pline de iubire. Dacă veți fi umile și ascultătoare, veți fi perlele strălucitoare în coroana mea din cer.”

„Surorilor, dacă veți fi bune și pline de zel, dacă îl veți iubi pe Dumnezeu și pe Sfânta Fecioară, Dumnezeu nu vă va părăsi. Încredeți-vă în El! Când eu voi lipsi, se vor ocupa de voi alți preoți și va fi bine. Când vă va fi greu, să veniți la mine, la mormântul meu, eu vă voi asculta și vă voi ușura. Nu voi lenevi în cer, ci îl voi implora pe Dumnezeu și vă voi ajuta.”

La data șapte septembrie 1931, la ora 16.00, sora Gabriela l-a găsit pe părintele Klopotowski, în cameră, mort.

“Mărturisesc că doresc numai pe Tine să Te iubesc și Ție să-ți slujesc. În acest scop, Dumnezeul meu, Îți ofer sufletul meu cu toate puterile lui, inima mea cu toate înclinațiile ei, trupul meu cu toate predispozițiile lui.

Doresc, o Maestrul meu bun, să îndeplinesc tot ceea ce îmi ceri. O, Maiestre dumnezeiesc, fă inima mea asemenea cu inima Ta. M-ai robit Doamne, și m-ai făcut să te iubesc. Cât de nerecunoscător aș fi, dacă nu Te-aș iubi din toată inima. Tu mi-ai dăruit viața Ta divină, eu Îți ofer viața mea.”

„Trăiesc pentru Isus, mereu gata de a mă înfățișa înaintea Lui și mă bucur că moartea îmi va permite, în sfârșit, să-L văd pe Preotul cel Preaînalt.”